și ho ho ho. Da’ delayed că așa e faza. Se apropie Moșu, primul MOȘ din viața mea pe care însă se pare că o să îl ratez. Sau cel puțin o să îl văd nițel întârziat cu vreo 2 saptamâni (am zis că să vad cum e după modelul calendarului iulian).
Din păcate tati meu nu este acasă în momentul de față și nici nu o să vină următoarele săptămâni (cred că îi place de numa numa la hotel unde e acum), așa că în consiliul de familie întrunit ad-hoc s-a hotărât sărbătorirea Crăciunului după moda veche (ca și Daria de altfel, de fapt ea e mai șmecheră și serbează de două ori că o cunosc eu) când o să apară și tati acasă. Că doar familia e familie și nu există sărbătoare dacă nu suntem toți 4. Plus 1.
Dar până atunci am fost pe la David și am făcut cunoștință cu moșu din… vârful bradului, precum vedeți mai jos
PS. Mara m-a rugat să îi pun scrisoarea ei către Moșu în postul meu, variantă electronică anul ăsta (ea zice că nu a fost foarte cuminte anul ăsta și moșu nu o să îi asculte cererile așa că apelează la diferite tertipuri, mă bagă pe mine la înaintare):
Dragă Moșule,
Te rog să îmi aduci cadouri. Multe.
Lui Tati să îi aduci o bluziță mare și atâta. Și te rog, dragă moș, să îl aduci acasă.
Te rog frumos să îmi aduci un bunic și o bunică, te mai rog frumos moșule drag să îmi aduci și un brad. Împodobit dacă se poate.
Și te mai rog ceva moșule, te rog să mă pupi! Sunt cuminte moșule, să știi!
Mara.






Da se confirma teoria mea…….AM CEL MAI FRUMOS FINUT…..