17
Noi '09
O idee dictata de si citita de 367 ori

… şi două zile, că mult timp îi mai ia lui tati să mai scrie ceva p’aici. Dar de data îl scuz, v-a zis sor’mea motivul. Oricum prea multe legate de acest mirific eveniment al renovări nu prea am să vă zic, că eu am dormit mai tot timpul. ZILEI. Că noaptea e total altă poveste.

Acuma sincer să fiu mi se pare mai frumoasă viaţa de noapte şi nu înţeleg de ce vrea toată lumea să mă culc la ore aşa matinale precum 10 seara. Unu noaptea ce are? Da doi? Da trei jumate? Mi se par mult mai potrivite pentru a-mi începe somnul de frumuseţe. Bine bine, că mami nu prea e de acord cu chestia asta am înţeles eu, dar stând aşa şi judecând la rece, cine o pune să stea trează ziua şi nu noaptea?

Revenind la cele zilnice pot să vă anunţ cu mândrie că îmi place din ce în ce mai mult chestiile alea colorate şi cu gust ciudat de bun ce mi le dă mama de câteva zile încoace. Chestiile alea ce, conform unei atente analize a lui tati (analiză ce a implicat o mulţime de resurse consumatoare de timp şi nervi – că tata de aia se pare că nu are timp :) ),  întotdeauna au diminutive în coadă, gen măruţ, morcovior, supică.

Tot ca şi noutate pot să vă zic că am învăţat să strâng din mână. Şi strâng tot ce apuc: nasul lui tati, urechea lui mami, degetul lui Mara. Visul meu în momentul de faţă e să o strâng pe Lara de coadă, dar aceşti autointitulaţi mami şi tati (eu v-am mai zis că, dacă era după mine, mai potrivit mi s-ar fi părut Aiii şi Hîii) nu mă prea lasă. I wonder why? A și încă ceva, am descoperit degetele. Momentan unu, ăla mare de la mâna stângă… și îl bag în gură, exact ca sormea, vorba lui mama.

Date tehnice, pe fast forward via mami, conform ultimelor măsurători: 54 cm, 6300 grame. Şi cică azi trebuie să ajung la Claudia să fac nu ştiu ce vaccin. Nu vreeeeeauuuuu…

Și filmulețu cu prima papică (ca și comparație, ăsta e filmulețul cu prima papică a lui Mara):


PS. Aţi văzut că avem şi prima reclamă mascată? :) Check this

Categorii: Date importante, Filme, Poze, Zi de zi
Am zis despre: , , ,