14
Aug '09
O idee dictata de si citita de 387 ori

Adicătelea, mai pe româneşte, am ajuns acasă la mine. La Cluuuuuj. Asta după aproape o lună întreagă de stat la buni Vali (căreia i-am făcut capul calendar, sau, citând-o pe buni “Mara, eşti ca o meliţă” ). Eu? Nu cred aşa ceva! Nici vorbă… sunt aşa de tăcută :D – în somn eventual şi nici atunci nu sunt ferm convinsă căci tati zice că vorbesc de numa numa, şi cică şi răspund la întrebări!

Frumos la buni, nu am ce zice. Mai ales că am făcut ce am vrut eu. Ciocolată la discreţie (nici nu mai trebuia să îmi dea buni că mă duceam eu direct de la sursă să mă servesc), stat prin oraş ca cucuvelele, până pe la 11 seara – fântâna aia cu lumini e super – alergat, povestit, jucat, povestit, piscinat, vorbit, dormit, povestit, flecărit, pălăvrăgit. Cam asta a fost pe scurt ce am făcut la buni. Da’  sinceră să fiu acum mi-a fost tare dor de mami şi tati şi mai ales de Sasha mic – în ultima săptămână făceam AMR când vine tati. Apropo de AMR, am învăţat să număr de la 10 la 1, din 10 în 10, din 100 în 100, ştiu acum toate lunile anului, toate continentele (par example ştiu că noi stăm în continentul Europa, ţara România, oraşul Cluj-Napoca şi capitala ţării e Bucureşti!).

Acasă. După o călătorie lungă cu tati, care se întâlneşte tot timpul când vine cu mine de la buni numai cu clop-driveri (adică nişte nenea/tanti cu clop în cap care conduc o maşină cică – a se citi Dacia 1300 – şi circulă cu 50 în afară), am ajuns la Cluju meu. Frumos, exact aşa cum l-am lăsat. Camera mea se modificase niţel, precum îmi promisese tata – apăruseră nişte flori, buburuze, gândăcei şi nişte nori, şi a mai apărut ceva într-un pătuţ. Reacţia mea? Uite poza mai jos:

Hai cu tata... mama... cu sorta

Da e mititel Săşicu ăsta! Tati zice că aşa eram şi eu. Eu tind să nu îl cred având în vedere că acum am 108 cm. Şi aproape de 20 de kile. Să mă fi văzut cât am pupat-o pe mami (asta după ce sâmbătă, când a venit tati, nu m-am dezlipit de el), şi pe Şăşicu mic. Adică pe frati-mio, în caz că nu v-aţi prins. Am primit şi sarcini, de genul dus pampersul la gunoi, ţinut şamponu la băiţa de seară, mângâiat pe mânuţă când se mârâie şi, uneori, dat biberonu cu lapte. Să vă zic o fază: într-o seară se mârâia şi eu i-am propus lui tati să mă duc să îi dau nişte îngheţată, că tot mâncam una, ca să nu se mai mârâie! Reacţia lui tata? Asta 8O

Şi acu nişte poze, că mă dor degetele de cât am scris:

P.S. Alina!!!! Pozele!!!!! Când mi le trimiţi??