Stând eu aşa, ca o ardeleancă vero ce sunt, şi reflectând la nemurirea metempsihotică a sufletului (cam pleonastic da’ merge), am ajuns la concluzia ca semăn, din ce în ce mai mult, cu tati…. şi cu mami. Să vă explic la ce concluzii, mirobolante de-a dreptul, am ajuns:
Ce am moştenit de la tata:

• În primul şi în primul rând, încăpătânarea! Când îmi pun în cap ceva apoi acolo rămâne. Patent, cleşte, forceps… neeeeea, nu ai cum să mă mai convingi că nu e aşa. Aşa vreau, aşa fac şi gata!
• Apoi ză look. Mai ales acum, când pare-mi-se că tati a regresat cronologic – a se citi a dat în mintea copiilor -, şi şi-a lăsat plete (el zice că îşi aduce aminte de perioada neliniştită a tinereţii lui, eu cred că îi e lene să se ducă să se tundă). Toata lumea zice acum că îşi dă seama ca tata e chiar tati meu, aşa de mult semănăm la coafură – creţi amândoi de zici că tocmai ne-ai scos din priză.
• Mai avem în comun simţul artistic, respectiv tehnic. Adică ne place la amândoi să colorăm, dacă se poate la calculator – deci uite cum le îmbinarăm pe amândouă. Plus că şurubelniţa mi se pare cea mai tare chestie inventată până acum. Când meştereşte tati ceva să mă vedeţi şi pe mine cum îl imit!
• Am constatat ca sunt o mică gurmandă. Ca şi tati de altfel. Mama zice că nu o să mor eu niciodată de foame, mănânc orice. Şi îmi place, tot ca şi lui tati, carnea – normal, cea mai buna legumă -, spre deosebire de mami, care se uită la noi şi nu îi vine să creadă. Oricum aici mai avem un aliat, pe Lara, aşa ca mami rămâne singura cu ierburile .

Cu mami:

• Ăăăăă… greu, că iar riscă tati să o ia pe cocoaşă. Cea mai evidentă chestie este plăcerea enooooormă de a vorbi, atât live, cât mai ales la telefon. Pentru tati ştiu că a fost o dilemă întotdeauna ce se poate vorbi o juma de ora – cel puţin!-, zilnic, la telefon. Chiar de mai multe ori pe zi câteodată. Găsim noi.
• O altă asemănare este faptul că dacă ma uit la televizor, şi îmi place ceea ce vad, poate tati sa zică absolut orice, da’ absolut orice, că nu îl bag în seamă. După 5 minute revin cu  întrebarea seacă: Ai zis ceva?
• Îmi place să cocălesc. Adică să o ajut pe mama în bucatarie, la orice. Să ştiţi că săptămâna trecuta am făcut o tartă aşa de buuuună (mai ales că am înfipt eu personal, cu mânuţa mea, vişinele).

Mai am o chestie moştenită, de data asta de la Gabi – matuşica, pare-se. Fandoseala, vorba lui buni Vali. Daca s-ar putea să mă rujez, să mă ojez şi alte ez în fiecare zi, ar fi lumea mea! Plus că am pretenţii şi la îmbrăcat. Rochiţa asta portocalie nu merge cu ciorăpeii ăştia! Clar! Mă tati, tu habar nu ai!

LE. Ghici ciupercă… cine-i?