Preambul: tati meu zice că ştiu să vorbesc destul de corect româneşte, şi asta fără să insiste prea mult ai mei dragi părinţi în tainele iniţierii lingvistice (se zice doar că limba română e una destul de complicată, nu?).

Se dă o seară de iarnă (fără zăpadă… din motive de topire), un background muzical crăciunistic, şi un tătic curios din fire şi cu ureche muzicală (cel puţin aşa zice el). Se mai dă o nouă pasiune a subsemnatei: cântatul colindelor. E, în acest mirific decor, mă plimbam aseară prin cameră dintr-o parte într-alta şi exersam de mama focului noua mea pasiune. La un moment dat am început să cânt colinda aia cu bradu’: Un brad frumos, un brad frumos, cu cetina tot verde… Tati, extrem de preocupat de iara-ceva-aiurea-în-faţa-laptopului (asta e vorba lui mama) se găseşte totuşi să mă corecteze: Mara vezi că e O brad frumos! La care eu, de colo: Nu tati, e UN brad frumos! Un brad frumos, doi brazi frumoşi! Aşa e bine! … şi mi-am continuat lălăiala.

P.S. de azi are si bunicu acces la internet, aşa că să te văd bunicule primul la comentarii!!